Acasă » Posturi cu tagul: 'stiri deleni'

Tagul: stiri deleni

Dupa 2 zile de izolare, 30 de familii din Leahu-Nacu au fost deszapezite (FOTO/VIDEO)

Peste 60 de persoane au ramas izolate in satul Leahu-Nacu in urma viscolului si a cantitatilor mari de zapada cazute in ultima saptamana in intreg judetul Iasi.La 7 kilometri de centrul comunei Deleni, se afla satul Leahu-Nacu, o asezare cu vechime unde locuiesc 30 de familii. Singurul drum de acces in sat este de-a lungul coastei, pe un drum ce strabate terenurile agricole ale localnicilor. Aici traiesc peste 60 de persoane de toate varstele, desi majoritate dintre acestia sunt batrani, cu vechime in zona, localnicii din satul Leahu-Nacu au si copii care merg zilnic la scoala cu microbuzul scolar ce-i transporta 7 kilometri pana la scoala din comuna Deleni. De cateva zile de cand gerul a pus stapanire peste intrul judet, primaria Deleni a contenit zilnic cu utilajele din dotare deszapezirea tuturor drumurilor din comuna, pentru ca fiecare localnic sa aiba acces la drumul ce duce catre restul comunei si orasul Hirlau.

Pentru a-i dezapezi, primaria Deleni a luptat timp de doua zile cu o vola si un autogreder, insa zapada se astupa in doar 10 minute pe unicul drum de acces si munca administratiei publice locala devenea in zadar. Insa, vineri 17 februarie acestia au reusit sa sparga stratul gros de zapada ce s-a asternut pe drumul de acces si au patruns la cele 30 de familii din sat. Bucuria oamenilor a fost nemarginita, stiind ca de 2 zile acestia ramasesera izolati de restul comunei. „Au trecut cu vola pe aici in fiecare zi, dar la 5 minute se astupa iarasi drumul principal.” ne-a spus o localnica din satul Leahu-Nacu.

In prima zi, utilajele au ramas blocate peste noapte la jumatate de kilometru de la intrarea in sat si muncitorii au fost nevoiti sa innopteze acolo pentru ca pana a doua zi sa reuseasca sa porneasca utilajele inzapezite. „Inca de joi am actionat cu un autogreder, care din nefericire a ramas inzapezit si n-a mai putut porni pana a doua zi. Vineri am actionat si cu o vola de mare tonaj ca sa reusim sa deblocam drumul de acces in sat.” a declarat viceprimarul comunei Deleni, liberalul Victor Creanga.

In tot acest rastimp, zeci de copii din sat au ramas departe de casa, in grija celor de la Preventoriul TBC din Deleni, deoarece microbuzul scolar nu a mai putut patrunde in satul lor ca sa-i aduca acasa. Dupa cele doua zile de dezapezire continua vineri 17 februarie , copii au revenit la parintii lor microbuzul reluandu-si traseul obisnuit.

„Este a patra oara cand venim in satul Leahu-Nacu pentru a-l deszapezi. In acest sat sunt 30 de gospodarii, cu peste 60 de persoane si 12 copii ce invata la scoala din Deleni. Leahu-Nacu se afla la 3 km de Drumul National 28B ce face legatura dintre Hirlau si Botosani, in cele 4 zile am actionat cu utilajele sa-l deszapezim, dar zapada era viscolita si acoperea drumul in cateva minute. Datorita viscolului intens ce a fost ieri si noaptea trecuta, abia azi s-a reusit deszapezirea drumului. Oamenii sunt multumiti ca am reusit sa le deszapezim drumul pentru ca ei au nevoie de medicamente, de alimente si copii trebuie sa ajunga la scoala. Zapada este destul de mare si a fost nevoie sa actionam si cu o vola pe langa autogrederul din dotare, deoarece nu faceam fata.” a spus primarul comunei, economistul Dumitru Prigoreanu.

Sursa: RealitateaLocala.ro


Modificare Dimensiune Font
Contrast Mare