Acasă » Articole scrise de admin (Pagina 29)

Arhiva Autorului: admin

Părintele Mitropolit Teofan la hramul Mănăstirii Lacuri: „Ca o prelungire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, viața noastră cuprinde momente de înălțime duhovnicească”

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Mănăstirea Lacuri din aria Protoieriei Hârlău, județul Iași, și-a sărbătorit hramul, sfintele slujbe fiind oficiate de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Totodată, în după amiaza zilei, ierarhul a vizitat Parohia „Sfânta Parascheva” din Bahlui – Cotnari, unde a săvârșit slujba de sfințire și binecuvântare a lucrărilor efectuate la ansamblul parohial.

Credincioșii din localitatea Deleni dar și din imprejurimile orașului Hârlău din județul Iași, au participat la Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, slujba fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De remarcat faptul că deși sfântul locaș îl are ca ocrotitor principal pe Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ansamblul monahal a primit un al doilea hram din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru că biserica – monument istoric din secolul XVIII-lea, începută în anul 1724, a fost sfințită în ziua de 29 iunie. După întâmpinarea ierarhului, Părintele Mitropolit a săvârșit slujba de binecuvântare a aghiasmatarului din curtea mănăstirii, a unui lumânărar și a unei troițe. Totodată, înainte de începutul Sfintei Liturghii, chiriarhul a rostit celor prezenți rugăciunile de dezlegare. Alături de IPS Teofan au mai slujit părintele arhimandrit Nechifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Victor Pâslaru, protopop de Hârlău, părintele arhimandrit Gavriil Alexa, starețul Mănăstirii Sângeap-Basaraba, părintele protosinghel Isidor Bucătariu, starețul Mănăstirii Balș, părintele protosinghel Nectarie Voroneanu, starețul Mănăstirii Șoldana, părintele Nicolae Crăciun, fost protoiereu și parohul Bisericii Pârcovaci, dar și părintele protosinghel Petronie Andrei, starețul Mănăstirii Lacuri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenți teologi.

„Sfinții Apostoli au fost binecuvântați de Dumnezeu cu clipe de măreție aleasă”

După citirea textelor scripturistice, Părintele Mitropolit Teofan le-a predicat celor de față despre prezența lui Dumnezeu în viețile Sfinților Petru și Pavel: „Astăzi, de ziua Sfinților Apostoli, suntem chemați să pătrundem întrucâtva în inima tainei vieții, mărturisirii, rugăciunii și mânturirii acestor doi mari apostoli ai Domnului Hristos. Ca o prelungire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, viața noastră cuprine momente de înălțime duhovnicească, dar și momente de căutări, rătăciri, de păcate. Sfinții Apostoli au fost binecuvântați de Dumnezeu cu clipe de măreție aleasă. Sfântul Apostol Petru se află cu Mântuitorul Hristos pe Muntele Tabor și este cuprins de lumina dumnezeirii, vede slava și puterea lui Dumnezeu, arătată întru desăvârșire, simte că nu dorește să plece din acest munte pentru că prezența lui Dumnezeu în viața lui de arăta cu putere. Sfântul Apostol Pavel a vorbit de slava lui Dumnezeu și prezența sa în lumina Împărăției cerurilor, fiind încă trăitor în această lume. Dobândirea Duhului Sfânt este țintă a vieții creștine, țintă pe care ei au atins-o și țintă la care și noi, creștinii, păstrând măsura neputințelor noastre, suntem chemați să tindem. De multe ori, văzând viața sfinților, noi spunem că e greu pentru noi, este imposibil pentru că suntem oameni slabi și cu multe păcate, și nu îndrăznim să nădăjduim, să fim și noi cuprinși precum sfinții apostoli, încă din această viață, de slava Dumnezeului celui viu. Și totuși, dacă privim la viața lor, vedem că Sfinții Petru și Pavel au fost și ei oameni precum suntem noi”.

Spre finalul Sfintei Liturghii, după împărtășirea a numeroși credincioși cu Sfintele Taine,  părintele stareț Petronie a rostit un cuvânt de recunoștință credincioșilor prezenți și a oferit în dar Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, o icoană cu Sfinții Apostoli: „De când am primit binecuvântarea hramului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, parcă a înflorit mănăstirea. Am avut și avem spor la toate. Mulțumim Sfinților Apostoli, Sfântului Nicolae, mulțumim creștinilor care ne iubesc și ne arată din faptele lor acest lucru, și cu multă dragoste vin la noi”.

Pentru faptele de vrednicie de care a dat dovadă părintele protosinghel Petronie Andrei, acesta a primit ca semn de recunoștință din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” – pentru clerici. Totodată, Părintele Mitropolit a oferit mănăstirii un set de volume apărute la Editura Doxologia. Evenimentul a continuat cu agapa de hram, unde au fost invitați la trapeza mănăstirii toți credincioșii prezenți.

Sfințire de casă socială și binecuvântarea lucrărilor de întreținere a Bisericii „Sfânta Parascheva” Bahlui

În după amiaza zilei de sâmbătă, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a binecuvântat lucrările de reparație a bisericii Parohiei „Sfânta Parascheva” Bahlui-Cotnari, din Protopopiatul Hârlău. După primirea chiriarhului de către comunitatea satului Bahlui , Părintele Mitropolit a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de întreținere a bisericii și a sfințit turla clopotniță dar și casa socială a așezământului parohial.

„Este o mare bucurie și este o împlinire, atât personală cât și pentru această parohie, că îl vedem pe cel pentru care ne rugăm de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, iată, fiind acum alături de noi. Este o mare bucurie pe care Dumnezeu ne-o dă după mai mult de două decenii. […] Este o jertfă care s-a făcut iar Dumnezeu știe cel mai bine primul stadiu în care am găsit lucrurile și stadiul actual”  declarat părintele paroh Leonard Atudorei.

„Așa cum este frumos să fie pe această colină frumoasă pe care o privesc adesea când merg în zonă, mă bucur că m-a învrednicit Dumnezeu să fiu aici pentru câteva clipe, alături de dumneavoastră, pentru a ne ruga împreună, ca să îi mulțumim lui Dumnezeu prin rugăciune, că a binecuvântat să ajungem din nou, iată, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și pentru o clipă oprindu-mă aici la biserica ocrotită de Sfânta Parascheva, să îi mulțumim lui Dumnezeu prin rugăciune pentru toată lucrarea care s-a împlinit aici, cea duhovnicească și cea materială” le- vorbit IPS Teofan, credincioșilor din Bahlui.

Ca o încununare a lucrării împlinite la parohie și ca semn de mulțumire pentru efortul depus, părintele Leonard Atudorei a fost hirotesit iconom de Părintele Mitropolit. Totodată, ierarhul a acordat distincții de vrednicie principalilor binefăcători ai comunității și a primit în dar, din partea parohiei, o icoană cu Mântuitorul Hristos. Activitatea s-a încheiat cu o agapă oferită de parohie.

La Mulți Ani tuturor sărbătoritilor cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru si Pavel!

IPS Teofan Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oficiat slujba de Sfintire la Manastirea Lacuri cu Hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Mănăstirea Lacuri din aria Protoieriei Hârlău, județul Iași, și-a sărbătorit hramul, sfintele slujbe fiind oficiate de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Totodată, în după amiaza zilei, ierarhul a vizitat Parohia „Sfânta Parascheva” din Bahlui – Cotnari, unde a săvârșit slujba de sfințire și binecuvântare a lucrărilor efectuate la ansamblul parohial.

Credincioșii din localitatea Deleni dar și din imprejurimile orașului Hârlău din județul Iași, au participat la Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, slujba fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De remarcat faptul că deși sfântul locaș îl are ca ocrotitor principal pe Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ansamblul monahal a primit un al doilea hram din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru că biserica – monument istoric din secolul XVIII-lea, începută în anul 1724, a fost sfințită în ziua de 29 iunie. După întâmpinarea ierarhului, Părintele Mitropolit a săvârșit slujba de binecuvântare a aghiasmatarului din curtea mănăstirii, a unui lumânărar și a unei troițe. Totodată, înainte de începutul Sfintei Liturghii, chiriarhul a rostit celor prezenți rugăciunile de dezlegare. Alături de IPS Teofan au mai slujit părintele arhimandrit Nechifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Victor Pâslaru, protopop de Hârlău, părintele arhimandrit Gavriil Alexa, starețul Mănăstirii Sângeap-Basaraba, părintele protosinghel Isidor Bucătariu, starețul Mănăstirii Balș, părintele protosinghel Nectarie Voroneanu, starețul Mănăstirii Șoldana, părintele Nicolae Crăciun, fost protoiereu și parohul Bisericii Pârcovaci, dar și părintele protosinghel Petronie Andrei, starețul Mănăstirii Lacuri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenți teologi.

„Sfinții Apostoli au fost binecuvântați de Dumnezeu cu clipe de măreție aleasă”

După citirea textelor scripturistice, Părintele Mitropolit Teofan le-a predicat celor de față despre prezența lui Dumnezeu în viețile Sfinților Petru și Pavel: „Astăzi, de ziua Sfinților Apostoli, suntem chemați să pătrundem întrucâtva în inima tainei vieții, mărturisirii, rugăciunii și mânturirii acestor doi mari apostoli ai Domnului Hristos. Ca o prelungire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, viața noastră cuprine momente de înălțime duhovnicească, dar și momente de căutări, rătăciri, de păcate. Sfinții Apostoli au fost binecuvântați de Dumnezeu cu clipe de măreție aleasă. Sfântul Apostol Petru se află cu Mântuitorul Hristos pe Muntele Tabor și este cuprins de lumina dumnezeirii, vede slava și puterea lui Dumnezeu, arătată întru desăvârșire, simte că nu dorește să plece din acest munte pentru că prezența lui Dumnezeu în viața lui de arăta cu putere. Sfântul Apostol Pavel a vorbit de slava lui Dumnezeu și prezența sa în lumina Împărăției cerurilor, fiind încă trăitor în această lume. Dobândirea Duhului Sfânt este țintă a vieții creștine, țintă pe care ei au atins-o și țintă la care și noi, creștinii, păstrând măsura neputințelor noastre, suntem chemați să tindem. De multe ori, văzând viața sfinților, noi spunem că e greu pentru noi, este imposibil pentru că suntem oameni slabi și cu multe păcate, și nu îndrăznim să nădăjduim, să fim și noi cuprinși precum sfinții apostoli, încă din această viață, de slava Dumnezeului celui viu. Și totuși, dacă privim la viața lor, vedem că Sfinții Petru și Pavel au fost și ei oameni precum suntem noi”.

Spre finalul Sfintei Liturghii, după împărtășirea a numeroși credincioși cu Sfintele Taine,  părintele stareț Petronie a rostit un cuvânt de recunoștință credincioșilor prezenți și a oferit în dar Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, o icoană cu Sfinții Apostoli: „De când am primit binecuvântarea hramului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, parcă a înflorit mănăstirea. Am avut și avem spor la toate. Mulțumim Sfinților Apostoli, Sfântului Nicolae, mulțumim creștinilor care ne iubesc și ne arată din faptele lor acest lucru, și cu multă dragoste vin la noi”.

Pentru faptele de vrednicie de care a dat dovadă părintele protosinghel Petronie Andrei, acesta a primit ca semn de recunoștință din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” – pentru clerici. Totodată, Părintele Mitropolit a oferit mănăstirii un set de volume apărute la Editura Doxologia. Evenimentul a continuat cu agapa de hram, unde au fost invitați la trapeza mănăstirii toți credincioșii prezenți.

Cupa „Respect” Deleni-12 iunie

Informare ARSACIS

Informare ARSACIS cu privire la obligativitatea indeplinirii angajamentelor din Tratatul de Aderare

TRADITIILE ADUC BUCURII – Editia a II-a SPECTACOL SCOALA GIMNAZIALA DELENI MAI 2018

Modificarea legii cadastrului

Program SPCLEP Harlau, Iasi- Alegeri

Anunt pentru ocuparea postului de ingrijitor

Cu ocazia Sfintei sarbatori a Invierii Domnului Nostru Iisus Hristos va urez un Paste Fericit alaturi de cei dragi si crestinescul: Hristos a Inviat!

Dispozitie pentru stabilirea locurilor speciale de afisaj electoral

Scoala Deleni: ”Pas cu pas spre reusita”

Solutiile vin de la firul ierbii, din mijlocul comunitatii. ​O scoala adaptata nevoilor comunitatii si elevilor ei are cele mai multe reusite, iar cei pe care ii formeaza in spiritul educatiei pe tot parcursul vietii devin adulti adaptabili, cu mai multe sanse de succes in cariera si in viata. ​In cadrul proiectului „Scoli prietenoase in comunitati implicate”, Scoala Gimnaziala Deleni a prezentat marti 16 aprilie 2019, lansarea proiectului de scoala „Pas cu pas spre reusita” care se va derula in perioada mai 2019 – iunie 2021. Printre invitati s-au numarat Primarul Comunei Deleni, Economist Prigoreanu Dumitru, dar si psihologul scolar de la Colegiul National „Stefan cel Mare” – Harlau, profesor Bulgagiu Liliana, parinti si elevi. ​Lipsiti de motivatia corecta, multi copii au probleme cu asimilarea materiei, sau nu vor sa invete. ​Proiectul vizeaza asigurarea pe termen lung a succesului scolar si personal prin activitati diferentiate, adaptate nivelului cognitiv al elevului. Consilierea elevilor si a parintilor implicati in proiect in vederea imbunatatirii situatiei scolare si pentru incurajarea succesului scolar, cat si perfectionarea abilitatilor profesionale ale cadrelor didactice, astfel incat acestia sa poata contribui eficient la formarea competentelor cheie ale elevilor reprezinta alte deziderate ale proiectului. Reusita acestui proiect implementat pe o perioada de doi ani consta tocmai in complexitatea sa, in dorinta de a implica direct elevi, parinti, reprezentanti ai comunitatii locale, psihologi si cadre didactice in activitati de tip atelier, formale si non-formale, pornind de la o analiza atenta si personalizata a conditiilor de mediu si de invatare ale elevilor, de la chestionare, discutii si vizite la domiciliul elevilor. Activitatile reprezinta, asadar, o alternativa mai putin rigida si mai flexibila, pentru ca elevii sa fie stimulati sa isi descopere motivatia si dorinta de a invata. ​Prezentarea proiectului a fost completata de activitatile elevilor cuprinse in programul „Scoala Altfel”. Acestia si-au demonstrat calitatile prin participarea la proiectul „Elevii au talent”, editia I (interpretare flaut, dansuri moderne, de epoca sipopulare, numere de stand-up comedy,piese de teatru,interpretare vocala), care au surprins in mod placut publicul. ​Raspunsurile celor prezenti in sala nu s-au lasat asteptate, toti cei implicati salutand cu entuziasm demararea acestui proiect deosebit, perfect adaptat nevoilor elevilor si comunitatii. Sursa: https://www.bzi.ro/scoala-deleni-pas-cu-pas-spre-reusita-690720?fbclid=IwAR2RyZSUiMkHnQl5K88ZLCpwJW8wPoCuHzT1OWZUldwOUfR5ydOAmsuXkK4#.XLlR3Mf38aQ.facebook

Progresul Deleni- Vointa Motca: 3-3

Anunt prealabil privind afisarea documentelor cadastrului

AS Progresul Deleni 5-0 Unirea Scanteia Ligii a IV-a, Seniori, Etapa 20

Informare privind respectarea prevederilor H.G. 478/2016

Organizare examen de promovare in grad profesional pentru consilier juridic clasa I si inspector clasa I

Sedinta C. L. Deleni-29.03.2019

Liga a IV-a, Seniori, Etapa 19, Progresul Deleni 5-0 C.S. Tomesti

Istoricul Bisericii Feredeni


Satul Feredeni,Comuna Deleni, Judeţul Iaşi este situat la aproximativ 10 km de oraşul Hârlău, judeţul Iaşi. Îşi are originile în a treia domnie a lui Petru Şchiopul(17 octombrie 1583 – 29 august 1591).
Biserica monument istoric „Adormirea Maicii Domnului” din satul Feredeni, a fost ctitorită de boierul Iordache Krupenski, în anul 1790.
Familia Krupenski, prin Iordache Krupenski, de origine poloneză, zideşte acestă biserică din dragoste pentru Hristos şi prin propria cheltuială, începând-o în anul 1790 şi finalizând-o în 1801, odată cu montarea catapetesmei de o rară frumeseţe.
Locaşul are formă de navă, cu ziduri foarte groase(1,5m), altarului fiindu-i anexat un veşmântar şi celor două pridvoare o criptă, unde sunt depuse osemintele familiei Krupenski. În cele din urmă locaşul a fost încoronat cu o turlă frumos împodobită cu ornamente florale încadrându-l în stilul neoclasic.
O contribuţie la fel de importantă ca şi a ctitorului este cea a fiului acestuia, Grigorie Krupenski, care a împodobit locaşul cu ce era mai de preţ la acea vreme: candelabre, icoane, candele, evanghelii, apoi adaugă veşmântarul, cripta familiei şi gardul din piatră acoperit cu olane ce înconjoară biserica.
Cea mai de preţ comoară a Bisericii din Feredeni este un fragment din Moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe‚ „Purtătorul de Biruinţă”, care ocroteşte locaşul, aşezarea şi pe toţi locuitorii ei, odihnindu-se la Biserica din Feredeni de doua veacuri.
Aceste moaşte s-au dăruit, în 1748, de către Patriarhul Alexandriei Matei Psaltul, lui Andrei Ruset,vel logofăt. Matei Psaltul fusese stareţ la Mănăstirea Zlătari din Bucuresti, iar Andrei Ruset era capuchihaie al Moldovei la Constantinopol în vremea lui Constantin Mavrocordat. Andrei Ruset l-a ajutat pe Matei să dobândească scaunul patriarhal, iar acesta, în semn de recunoştinţă i-a dăruit aceste Sfinte Moaşte.
Până a ajunge Sfintele Moaşte la Feredeni, ele s-au păstrat în sânul familiei lor şi s-au moştenit de la o generaţie la alta. Andrei Ruset a avut o fiică pe nume Safta. Safta s-a căsătorit cu Enake Milu. Aceştia doi au avut la rândul lor o fiică pe nume Măriuţa, care s-a căsătorit cu Iordache Krupenski, cel care a ctitorit biserica din Feredeni.
Având propria lor ctitorie, Măriuţa şi Iordache au mutat moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe din sânul familiei  în biserica din Feredeni, unde se află până în zilele noastre.
În Biserica de la Feredeni au stat într-o nişă din peretele proscomidiarului, iar din anul 2005 s-a confecţionat un baldachin din lemn masiv amplasat în pronaosul bisericii.
Din anul 2000 s-au organizat anual, cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, plerinaje în toată ţara.
În decursul timpului Sfintele Moaşte au fost aşezate în diferite racle de argint, de lemn, de metal, iar în anul 2006 s-a confecţionat o nouă raclă din argint masiv.

Proiecte și Investiții

Revista Centenar