Acasă » Biserici » Parohia ,,Sfântul Mare Mucenic Mina” – Țărinca

Parohia ,,Sfântul Mare Mucenic Mina” – Țărinca

Parohia Țărinca, este o parte a satului Maxut, comuna Deleni și denumirea parohiei a fost dată de o zonă a satului. Parohia a fost înființată în anul 2003, iar primul preot paroh a fost PC.Pr Tenchiu Emanuel- Dumitraș care a pastorit pana in anul 2019.

La inceput s-a slujit intr-o capela construită pe un teren al Primăriei Deleni, ulterior cumpărându-se un nou teren pentru a se zidi noua biserica.

 In tot acest timp PC.Pr. Tenchiu Emanuel- Dumitraș s-a ingrijit de dotarea locasului de cult cu cele necesare oficierii slujbelor religioase.  În anul 2018, PC.Pr. Tenchiu Emanuel- Dumitraș a reușit să aducă de la Sfântul Munte Athos o copie fidelă a Icoanei făcătoare de minuni Maicii Domnului Axion Estin, care se afla la demisolul bisericii noi unde se slujeste acum.

Din anul 2019 parohia Tarinca este pastorita de PC.Pr. Luchian Constantin, care a fost preot timp de 15 ani la parohia ,, Sfinții Voievozi”, sat Miletin, com.Prăjeni, jud. Botoșani, protopopiatul Hârlău.                                               

 În anul 2019, s-a renovat vechea capelă și i s-a dat o nouă utilitate de Centru Social, iar, în anul 2020 s-a continuat lucrările de zidire a Sfintei Biserici, reusindu-se ca în primăvara anului 2021 sa fie  finalizate zidurile.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Modificare Dimensiune Font
Contrast Mare